Oficialii clubului Bayern Munchen îl monitorizează pe fundașul român al echipei Lazio Roma, Ștefan Radu. Doi reprezentanți ai grupării germane au fost prezenți săptămâna trecut la partida cu formația Red Bull Salzburg, din etapa a V-a a Ligii Europa, informează cotidianul Corriere dello Sport.
Pe lângă Radu, reprezentanții clubului bavarez Paul Breitner și Wolfgang Dremmler i-au mai urmărit pe atacantul Mauro Zarate și pe fundașul Mobido Diakite. Experții germani l-au cotat pe Ștefan Radu la trei milioane de euro, pe Diakite la 2,1 milioane de euro, iar pe Zarate la 14 milioane de euro.
Cotidianul Corriere dello Sport a scris că cei trei nu reprezintă un obiectiv imediat pentru Bayern Munchen, dar discuțiile ar putea începe la sfârșitul actualului sezon.
Ștefan Radu a fost transferat, în ianuarie 2008, de la Dinamo la Lazio pentru 5,4 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER